Alergii de primavara

Daca esti unul dintre milioanele de oameni afectat de alergii de primavara, acest articol iti va fi de ajutor. Iti voi spune mai jos care sunt cauzele, simptomele si cateva strategii simple pentru a le tine sunt control.
Alergiile de primavara apar atunci cand inhalezi un alergen sezonier, de obicei polen, la care esti sensibil. Sunt frecvente atat la copii, cat si la adulti, dar multi nici nu isi dau seama ca au de fapt o rinita alergica sezoniera (febra fanului).
Ce sunt alergiile de primavara?

Alergiile de primavara sunt reactii exagerate ale sistemului imunitar la contactul cu diverse particule (alergeni) din mediul inconjurator.
Apar indeosebi la inceputul primaverii din cauza polenului din iarba sau copacii infloriti si poate sa manifeste simptome pe tot parcursul sezonului.
Daca exista o hipersensibilitate, organismul tau trateaza polenul, altfel inofensiv, ca pe un intrus si produce histamina pentru a se proteja.
Aceasta reactie a sistemului imunitar provoaca o inflamatie localizata sau extinsa a mucoaselor nazale care declanseaza simptomele alergice.
Multi oameni, atat copiii, cat si adultii au alergie la polen, iar reactiile alergice sunt mai puternice primavara cand acesta este mai prezent in aer.
Pe langa polen, sporii de mucegai din mediul extern pot fi alte cauze ale alergiilor de primavara.
Simptomele alergiilor de primavara
Simptomele alergiilor de primavara pot fi usor confundate cu cele ale unei raceli, conjunctivitei, astmului bronsic sau sinuzitei.
Intensitatea simptomelor variaza de la o persoana la alta. Unii abia le observa, pe cand altii se simt foarte deranjati pe toata durata primaverii.
Simptomele alergiilor se pot manifesta prin:
- stranuturi repetitive
- secretii nazale apoase (rinoree) sau nas infundat (congestie nazala)
- ochi iritati, rosii si lacrimare abundenta
- senzatie de mancarime in nas, la ochi, urechi si in gat
- tuse seaca
- respiratie ingreunata
- dureri de cap
- lipsa de concentrare si senzatie generala de oboseala
Alergiile de primavara la copii
Alergiile de primavara sunt mai frecvente la copii, decat la adulti. Pot sa apara brusc, intr-un an in care anterior nu au avut nicio reactie, de obicei dupa varsta de 2-3 ani.
Simptomele alergiilor de primavara la copii sunt similare cu cele descrise mai sus si persista atat timp cat cel mic este expus la alergen (uneori toata primavara).
Daca nu il stii cu alergii, s-ar putea sa iti para o raceala care nu mai trece sau doar ca este mai obosit.
Un copil mic nu va sti sa descrie exact ce simte, dar sunt cateva semnale care iti pot da de banuit ca ar avea o alergie sezoniera.
Il vei vedea ca se freaca mereu la nas sau la ochi, ca tuseste, ca are nasul infundat si respiratie suraietoare.
Disconfortul il poate face mai morocanos, sa planga mai des si sa refuze sa manance.
Daca copilul respira greu noaptea, va avea un somn mai agitat. In plus, nu va avea energie sa se joace sau ii va fi greu sa se concentreze.
Remedii naturiste pentru alergiile de primavara
O serie de remedii naturiste din plante pot fi folosite pentru ameliorarea alergiilor de primavara.
Acestea au diverse proprietati care pot reduce inflamatia mucoasei nazale si implicit simptomele alergice.
Alternativ, sunt disponibile in farmacii diverse tratamente pentru alergiile de primavara, precum antihistaminice orale si spray-uri nazale cu corticosteroizi.
Mare atentie la utilizarea indelungata a acestora, pentru ca pot avea efecte adverse si pot provoca dependenta.
De asemenea, remediile din plante pot sa interactioneze cu medicamentele pentru alte afectiuni.
Discuta cu medicul inainte de a lua orice tratament alternativ pentru alergii.
Iata cateva remedii naturiste din plante care pot ajuta la usurarea simptomelor alergiilor de primavara.
1. Quercetina
Quercetina este un bioflavonoid cu o actiune puternica antiinflamatoare si antioxidanta.
Acest compus este foarte util pentru preventia si ameliorarea alergiilor de primavara.
Reduce cantitatea de histamina secretata si diminueaza procesele inflamatorii. Poate sa reduca considerabil reactiile alergice si disconfortul.
Quercetina se gaseste in mod natural in multe fructe si legume, precum: struguri rosii, citrice, cirese, zmeura si alte fructe de padure, ceapa, rosii, ardei verzi, broccoli si legumele cu frunze verzi.
Daca te stii cu alergii de primavara si pentru a-ti proteja sanatatea, asigura-te ca mananci o varietate de astfel de alimente.
Alternativ, poti sa iei suplimente cu quercetina. Asociaza-le cu vitamina C sau resveratrol pentru o mai buna absorbtie.
Daca vrei sa cumperi suplimente cu quercetina, iti recomand acest magazin online.
2. Vitamina C
Vitamina C este un alt remediu naturist indicat in caz de alergii sezoniere. Ca bun antioxidant, stimuleaza buna functionare a sistemului imunitar.
Vitamina C imbunatateste reactia imuna la alergenii sezonieri prin diminuarea secretiei de histamina.
Poate sa reduca inflamatiile cailor respiratorii si starile de extenuare.
Consumand o varietate de alimente bogate in vitamina C, poti sa tii sub control simptomele usoare asociate alergiilor de primavara.
Se gaseste intr-o varietate de fructe si legume, precum citrice, afine, capsuni, zmeura, kiwi, papaya, patrunjel, rosii, ardeii rosii, varza.
Suplimentele alimentare cu vitamina C sunt de asemenea o alternativa buna.
3. Ceaiul de urzica
Consumul regulat de ceai de urzica poate fi un remediu eficient pentru alergiile de primavara.
Ca antihistaminic natural, aceasta planta de sezon inhiba reactia organismului la alergeni.
Urzica are si proprietati antiinflamatoare, antioxidante si astringente, ceea ce o face utila pentru reducerea inflamatiei mucoasei nazale si calmarea disconfortului.
Ceaiul de urzica este o bautura energizanta. Te poate ajuta sa iti cresti vitalitatea, atunci cand te simti obosit din cauza alergiilor sezoniere sau asteniei de primavara.
4. Siropul de catina
Cu gust bun si plin de nutrienti, siropul de catina este un remediu bun pentru rinita alergica sezoniera si alte afectiuni.
Catina este bogata in vitamina C, contine vitaminele A, B si vitamina E, quercetina, taninuri, acizi organici si multe alte substante benefice sanatatii.
Siropul de catina este antiinflamator, antioxidant si energizant. Ajuta la intarirea sistemului imunitar, amelioreaza tulburarile respiratorii si ale ochilor.
Proprietatile sale il fac extrem de eficient cand suferi de alergii de primavara, astenie, anemie, raceala si astm bronsic.
5. Igiena nazala cu solutie salina
Igiena nazala zilnica usureaza rapid si eficient simptomele alergiilor de primavara.
Se poate face usor acasa prin irigarea narilor cu o solutie salina si ofera o senzatie imediata de confort.
Spalaturile nazale cu apa sarata actioneaza prin curatarea si igienizarea profunda a cavitatii nazale de excesul de mucus si alergeni.
Sunt, astfel, utile pentru desfundarea nasului si imbunatatirea respiratiei.
Solutiile saline pentru spalaturi nazale se pot cumpara gata preparate, sub forma de spray.
De asemenea, se gasesc seturi cu irigator si pliculete care trebuie dizolvate in apa calduta.
Masuri de prevenire a alergiilor de primavara
Alergiile de primavara sunt greu de prevenit, avand in vedere riscul ridicat de expunere la polen si alti alergeni sezonieri.
Totusi, poti luat cateva masuri de precautie, cum ar fi:
- nu tine in casa flori si plante care ti-ar putea provoca reactii alergice
- schimba-te imediat de hainele cu care ai fost pe afara, pentru a evita raspandirea alergenilor in locuinta
- incearca sa nu iesi afara dimineata devreme sau seara, cand cantitatea de polen din aer este mai mare. Daca este necesar, pune-ti masca de protectie
- nu intinde rufele la uscat afara
- oricat de mult ti-ai dori sa-ti aerisesti locuinta, cel mai bine ar fi sa tii geamurile inchise pentru a reduce expunerea la polen, praf si spori de mucegai
- fa-ti dus sau baie imediat dupa ce ai venit de afara pentru a indeparta alergenii de pe piele