Ceai de Ghimbir

Ceai de ghimbir

Indiferent de modul in care alegi sa-l consumi, sub forma de ceai de ghimbir, ca si condiment pentru aromatizarea preparatelor culinare sau ca ingredient pentru tratamente cosmetice, ghimbirul ar trebui sa iti fie mereu la indemana.

Ceaiul de ghimbir este consumat de mii de ani, fiind un produs de baza in medicina ayurvedica.

Se crede ca ar ajuta in tratarea a peste 150 de afectiuni, dar este si foarte util pentru intretinerea frumusetii naturale!

In acest articol iti voi spune cum se prepara ceaiul de ghimbir, ce beneficii are, o reteta eficienta de ghimbir cu miere impotriva gripei si a racelii, dar si contraindicatiile ceaiului de ghimbir.

Ceaiul de ghimbir este util celor care vor sa piarda in greutate.

Indiferent daca urmezi dieta Rina sau orice alta cura de slabire, o cana cu ceai de ghimbir poate fi un aliat de nadejde.

Ce este ghimbirul

Ce este ghimbirul?

Ghimbirul este o planta erbacee cu rizom (tulpina subterana), ce are o forma neregulata si noduroasa. Are o lungime de aproximativ sapte centimetri.

Rizomul (radacina) este partea din planta pe care o folosim in scop terapeutic.

Ghimbirul se cultiva in special in zonele tropicale, deoarece este o planta care iubeste lumina si care are nevoie de o temperatura constanta mai mare de 10 grade Celsius.

Este important de stiut ca ghimbirul face parte din familia Zingiberaceae. De ce este important aspect? Pentru ca din aceeasi familie mai face parte si turmericul.

Ghimbirul mai este numit si aurul din bucatarie, fiind originar din padurile tropicale din Asia de Sud. Numele provine de la cuvantul singivera, dintr-un dialect vorbit pe teritoriul Indiei (limba pali) cu multi ani in urma. S-ar traduce in "forma de corn de cerb".

In Romania cei mai multi il cunoscut dupa numele de ghimbir, dar in unele zone ale tarii se mai numeste si gingiber.

Cum se prepara ceai de ghimbir

Cum se prepara ceai de ghimbir

Cei mai multi dintre noi aleg sa consume aceasta planta sub forma de ceai de ghimbir. Aceasta nu este doar o optiune "aromata" si placuta, ci si una foarte sanatoasa.

Este stiut faptul ca lichidele sunt asimilate mult mai rapid de catre organism decat mancarea solida. Vom vorbi deci in cele ce urmeaza despre cum sa prepari corect un ceai de ghimbir aromat si plin de vitamine.

Ca sa prepari ceai de ghimbir

  • in primul rand speli bine radacina (aproximativ 5 cm)
  • taie feliute sau da prin razatoare ghimbirul
  • intre timp pune la fiert 500-600 ml de apa
  • cand aceasta da in clocot, adaugi ghimbirul (taiat felii sau ras)

Dupa ce ai adaugat ghimbirul, mai lasi sa fiarba impreuna 5 minute. Apoi stingi focul, acoperi si lasi la infuzat 20 de minute. In final strecori si bei ceaiul ca atare.

Il poti indulci cu miere, daca doresti, insa aceasta sa o adaugi cand ceaiul nu este foarte fierbinte. Daca nu ai miere, poti incerca si putin zahar, desi nu este recomandat.

In cazul in care vrei o varianta mai usoara si rapida, foloseste ceai de ghimbir la pliculet. Trebuie sa-l lasi la infuzat aproximativ 5-7 minute.

Ce contine ceaiul de ghimbir?

In ceaiul de ghimbir se afla vitaminele si mineralele continute de radacina acestei plante, si anume vitaminele C si B6, magneziu, potasiu, zinc, calciu, fier.

De asemenea, acest ceai mai contine si uleiuri volatile, ca de exemplu gingerol, borneol, elemen, cineol sau curcumen.

Ceai de ghimbir beneficii

Beneficiile ghimbirului sunt cunoscute inca din cele mai vechi timpuri. Totusi, in ultimii ani numeroase cercetari scot la iveala noi proprietati si beneficii ale acestei plante asupra sanatatii.


Asa cum spuneam la inceputul articolului, ghimbirul poate fi utilizat atat intern, cat si extern, pentru intretinerea frumusetii naturale.

Combate raceala si gripa

Deoarece este bogat in vitamine si minerale, ceaiul de ghimbir intareste sistemul imunitar si lupta cu succes impotriva racelii si gripei.


Poate fi consumat atat cu scop de preventie, cat si ca adjuvant in cazuri de imbolnavire.


Un ceai caldut de ghimbir, eventual cu putina miere de albine, te ajuta sa ameliorezi simptomele neplacute, iar recuperarea va fi mai rapida.

Incalzeste organismul intr-un mod natural

Substantele active din radacina de ghimbir pun sangele in miscare, imbunatatesc circulatia si incalzesc organismul in mod natural.


Pentru o eficienta maxima, consuma ghimbirul sub forma de ceai cald.

Imbunatateste digestia

Utilizat in cantitati moderate (doua cani pe zi), ceaiul de ghimbir poate combate problemele digestive, precum indigestia sau balonarea.


In cantitate prea mare insa, acesta poate avea exact efectul invers celui scontat.

Combate senzatia de greata

Daca simti ca ti se face greata atunci cand mergi cu masina sau cu avionul, sau daca urmezi tratamente medicamentoase care iti provoaca senzatie de greata, atunci un ceai de ghimbir poate fi solutia perfecta.


Acesta combate greata in mod eficient si rapid. L-am testat si pe propria piele pentru ca imi e greata cand stau in spate in masina.

Revitalizeaza organismul

Daca simti nevoia de o doza de energie, dar din diverse motive nu vrei sau nu poti sa bei cafea, atunci este bine de stiut ca un ceai de ghimbir poate fi un inlocuitor minunat.


Consumul excesiv de cafea nu este foarte sanatos. Din acest motiv iti recomand sa incerci si ceaiul de ghimbir cand te simti lipsit de vlaga.

Imbunatateste memoria

Ceaiul de ghimbir ajuta la oxigenarea creierului si imbunatateste atentia, capacitatea de memorare si puterea de concentrare.


Sa nu te gandesti ca daca bei cateva cani de ceai o sa te transformi in Einstein. Insa te va ajuta foarte mult mai ales la concentrare.

Mentine sanatatea sistemului cardiovascular

Deoarece este un bun vasodilatator, ghimbirul ajuta la scaderea tensiunii arteriale, previne formarea cheagurilor de sange si imbunatateste circulatia.


In plus, ajuta la scaderea colesterolului rau din organism.

Un bun antiinflamator natural

Ceaiul de ghimbir ajuta la combaterea / ameliorarea inflamatiilor din organism (in functie de gravitatea acestora) si reduce considerabil durerile.


Nu degeaba face parte din aceeasi familie cu turmericul. Acesta este foarte util si impotriva durerilor menstruale.

Improspateaza respiratia

Pentru a combate respiratia urat mirositoare este indicat sa bei dupa fiecare masa principalao ceasca (aprox 100 ml) cu ceai de ghimbir.


Aroma sa proaspata este un bun remediu al acestei probleme.

Ajuta impotriva caderii parului

Acest ceai este un remediu natural impotriva caderii parului, intarind radacina. In plus, ajuta la regenerarea foliculilor.


Dupa ce te-ai spalat pe par si ai clatit apoi bine cu apa, la sfarsit clateste parul si cu ceai de ghimbir, masand usor scalpul.

De ajutor pentru hidratarea pielii

Ghimbirul este folosit in industria cosmetica si ca ingredient al cremelor cu efect antioxidant si hidratant.


Il poti adauga insa si in diverse masti pentru ten preparate acasa (homemade), desigur, in combinatie cu alte ingrediente naturale.


De asemenea, poti sterge tenul cu un disc demachiant inmuiat in ceaiul de ghimbir.

Mentine igiena orala

Datorita proprietatii sale antiinflamatoare, ceaiul de ghimbir ajuta la mentinerea sanatatii orale.


Astfel, gargara cu ceai de ghimbir inhiba dezvoltarea bacteriilor si este de ajutor in probleme precum gingivita.

Ceai de ghimbir pentru slabit

Ceai de ghimbir pentru slabit

Desi acest capitol intra tot la beneficiile ceaiului de ghimbir, am decis sa tratez acest subiect separat.

S-au facut cateva studii foarte interesante, iar acestea au rezultat ca ceaiul de ghimbir te ajuta sa-ti mentii greutatea sau chiar sa slabesti!

Cel mai concludent a fost cel publicat in Journal of Science and Food of Agriculture in anul 2014. Ghimbirul contine un compus pe nume gingerol. In acest studiu s-au administrat unor sobolani acest compus.

Surpriza! Dupa 30 de zile de la administrare sobolanii au inceput sa piarda din greutate. Ba mai mult, nivelul de zahar a scazut, dar s-a imbunatatit si nivelul leptinei.

Pentru cei care nu stiu, nivelul leptinei are un rol extrem de important in curele de slabire.

Poti sa consumi atat ceai in curele de slabire, dar si ghimbirul ca atare. Pentru un efect antioxidant puternic, poti pune in ceaiul de ghimbir si putin suc de lamaie (natural).

Nu trebuie sa crezi pe cuvant aceste cercetari. Poti incerca si tu sa vezi daca functioneaza. Pana la urma o cutie de ceai de ghimbir costa in jur de 5 lei. Nu ai ce pierde.

Ghimbir cu miere impotriva racelii si gripei

Ghimbir cu miere impotriva racelii si gripei

Amestecul de ghimbir cu miere actioneaza impotriva gripei, racelii si a durerilor in gat.

Ghimbir si miere, cand aceste ingrediente naturale sunt puse impreuna, creaza un amestec delicios si foarte sanatos.

Ai aflat mai sus in articol ca ghimbirul este bogat in vitamine si minerale.

De asemenea, actioneaza ca un antiinflamator pentru organism.

Mierea, in special mierea de Manuka, este ea insasi un medicament puternic. Contine antioxidanti, vindeca inflamatiile din organism si intareste sistemul imunitar.

Adauga lamaie in reteta de ghimbir cu miere, care pe langa aroma placuta pe care o va da amestecului, contine multa Vitamina C.

Ghimbir cu miere este medicamentul meu naturist impotriva racelii in lunile de iarna. Il prepar mereu si il folosesc chiar si preventiv pentru intarirea sistemului imunitar.

Prin conservarea ghimbirul in miere, acesta isi pastreaza intacte proprietatile benefice asupra organismului. In plus, este o modalitate mai placuta de consumare a acestei radacini.

Ingrediente

  • 250 gr de miere (foloseste intotdeauna miere BIO)
  • o radacina de ghimbir proaspat (aproximativ 5-6 cm)
  • 2 lamaii

Mod de preparare

Pasul 1. Spala bine ghimbirul si cele doua lamai.

Pasul 2. Decojeste ghimbirul, apoi da-l pe razatoare.

Pasul 3. Taie in felii subtiri cele doua lamai.

Pasul 4. Aseaza pe fundul unui borcan cateva felii de lamaie, adauga peste ghimbir si cateva linguri de miere. Repeta straturile pana se umple borcanul. Evident, ultimul start va fi cel de miere.

Pasul 5. Pune capacul borcanului, insurubeaza-l bine si lasa-l la frigider pentru cel putin 12 ore. In acest fel ingredientele se vor amesteca foarte bine impreuna, iar aromele lor se vor infuza.

Dupa cele 12 ore, sucul produs de lamai se va separa de miere. Este un proces perfect normal.

Mierea va ramane la baza borcanului si deasupra se va aseza stratul de suc de lamaie. Amesteca ghimbirul cu mierea si sucul de lamaie in borcan de fiecare data cand vrei sa il consumi.

Eu prefer aceasta metoda deoarece nu am intotdeauna in frigider ingredientele proaspete sau timpul necesar pentru a le toca. Astfel, sunt sigura ca dispun de acest amestec in fiecare dimineata.

Cum sa consumi ghimbir cu miere?

Bucura-te de acest amestec astfel:

  • adauga o lingurita sau doua de ghimbir cu miere si lamaie dimineata intr-un pahar cu apa calda
  • poti adauga o lingurita de miere cu ghimbir si lamaie in ceaiul tau preferat
  • consuma acest amestec ca atare. Ia o lingurita dimineata sau de fiecare data cand te doare in gat
  • prepara un delicios suc de ghimbir cu miere si lamaie. Adauga o lingurita din amestec intr-un pahar cu apa rece. Daca iti place mai dulce, poti sa mai pui inca o lingurita 🙂

Amestecul de ghimbir cu miere se pastreaza la frigider timp de 2 luni.

Ceai de ghimbir contraindicatii

Este indicat ca femeile insarcinate sau care alapteaza si copiii mai mici de 14 ani sa nu consume ghimbir fara acordul medicului.

Asa cum am mentionat deja in articol, este indicat sa nu se consume in exces ghimbir. Acesta poate si dauna, in special sistemului digestiv.

Deoarece are un efect revigorant, se recomanda consumul de ghimbir in special dimineata. Consumat mai tarziu de ora 16, acesta poate provoca insomnie.

Poate interactiona cu anumite medicamente. Este recomandat sa ceri sfatul medicului specialist in cazul in care urmezi un tratament medicamentos.

Surse:

  • https://www.bbcgoodfood.com/howto/guide/health-benefits-ginger-tea
  • https://www.healthline.com/health/food-nutrition/benefits-ginger-tea
  • https://www.healthline.com/health/food-nutrition/ginger-tea-side-effects