Lamaie Verde

Lamaie verde

Desi este un fruct exotic si nu este la fel de populara ca lamaia galbena, gasesti lamaie verde in mai toate supermarketurile de la noi. 

Adaugata in diverse preparate culinare, lamaia verde confera o aroma de citrice si un gust acrisor.

Pe langa utilitatea ei gastronomica, lamaia verde are si alte intrebuintari. Fiind bogata in vitamina C si alti antioxidanti este adesea folosita in scopuri terapeutice.

Se pare ca un consum regulat de lamaie verde ar putea influenta pozitiv sanatatea.

Uleiul esential de lamaie verde este frecvent folosit in aromaterapie, precum si adaugat in diverse produse naturale de ingrijire a pielii si parului.

Sucul de lamaie verde poate fi folosit ca agent natural de curatare pentru uz casnic.

Gasesti mai jos mai multe detalii despre cum iti poate aduce consumul de lamaie verde beneficii pentru sanatate!

Cum o poti adauga mai des in alimentatie si cand ar fi bine sa o eviti?

Valori nutritionale lamaie verde

Valori nutritionale lamaie verde

Lamaia verde se numara printre cele mai populare citrice. Includerea ei intr-o dieta sanatoasa si echilibrata completeaza aportul zilnic de nutrienti necesari organismului.

Cu totii stim ca citricele, in general, sunt o sursa excelenta de vitamina C.

Totusi, aceasta nu este singura vitamina pe care o contine lamaia verde. Pe langa multe vitamine, lamaia verde este plina de minerale si antioxidanti.

In plus, lamaia verde contine apa si furnizeaza un aport redus de calorii.

Conform USDA, intr-o lamaie verde care cantareste aproximativ 70 g se regasesc:

  • apa: 60 g
  • calorii: 20 kcal
  • proteine: 0,5 g
  • lipide: 0,1 g
  • glucide: 7 g
  • fibre: 2 g
    • vitamina C: 20 g, adica aproximativ 22 % din doza zilnica recomandata pentru barbati si 26% pentru femei
    • vitamina B1 (tiamina): 0,02 mg, adica aproximativ 2% din doza zilnica recomandata pentru un adult sanatos
    • vitamina B6 (piridoxina): 0,03 mg, adica aproximativ 2% din doza zilnica recomandata pentru un adult sanatos
    • potasiu: 68 mg, adica aproximativ 2% din doza zilnica recomandata pentru barbati si 3% pentru femei
    • fier: 0,4 mg, adica aproximativ 5% din doza zilnica recomandata pentru barbati si 2% pentru femei
    • calciu: 22 mg, adica aproximativ 2% din doza zilnica recomandata pentru un adult sanatos

    Lamaie verde beneficii

    Datorita valorilor sale nutritionale ridicate, iti poate aduce consumul regulat de lamaie verde beneficii pentru sanatate.

    1. Scade riscul de imbolnavire

    Adaugarea de lamaie verde mai des in dieta poate sa sustina o stare buna de sanatate.


    Pe langa cantitatea impresionanta de vitamina C pe care o ofera, lamaia verde mai contine numerosi flavonoizi.


    Toti acesti compusi vegetali ii confera lamaii verzi proprietati antioxidante si antiinflamatoare.


    Antioxidantii neutralizeaza actiunea radicalilor liberi si previn degradarea celulara.


    Astfel, consumul de lamaie verde, alaturi de o alimentatie sanatoasa, scade riscul de imbolnavire si poate preveni aparitia unor afectiuni cronice.

    2. Combate gripa si raceala

    Fiind bogata in vitamina C si flavonoizi, consumul de lamaie verde poate contribuie la intarirea sistemului imunitar.


    Confera rezistenta organismului in fata agentilor patogeni si il protejeaza de infectii virale si bacteriene.


    O cana cu ceai cald si lamaie este unul dintre cele mai populare leacuri batranesti pentru raceala si gripa.


    Lamaia verde este imunostimulatoare si poate contribui la reducerea inflamatiilor.


    Administrata inca de la debutul virozelor, poate fi utila pentru reducerea simptomelor si chiar pentru a inhiba evolutia gripei sau racelii.


    De altfel, consumul mai des de lamaie verde poate fi o modalitate excelenta de preventie a virozelor respiratorii 

    3. Sustine sanatatea inimii

    Se crede ca un consum regulat de lamaie verde ar putea contribui la prevenirea bolilor de inima.


    Acest fapt se datoreaza continutului bogat in antioxidanti care pot mentine arterele sanatoase.


    In primul rand, lamaia verde ar putea contribui la scaderea colesterolului rau (LDL).


    Un nivel crescut al colesterolului reprezinta principalul factor de risc pentru aparitia aterosclerozei.


    De asemenea, se pare ca lamaia verde ar putea fi utila pentru scaderea hipertensiunii arteriale, o cauza majora care provoaca afectiunile cardiovasculare. 

    4. Previne deficitul de fier

    Fierul are o importanta majora pentru organism.


    Acest mineral contribuie la formarea hemoglobinei, participa direct la schimbul de gaze respiratorii si favorizeaza procesul de regenerare celulara.


    Deficitul de fier provoaca anemia, determina scaderea imunitatii si creste riscul de infectii.


    Carenta de fier se manifesta prin paloare, oboseala, scaderea poftei de mancare, astenie, palpitatii, senzatia de lipsa de aer, tulburari ale ciclului menstrual si chiar depresie.


    Copiii, femeile si cei care adopta o alimentatie vegetariana sunt mai predispusi la un aport insuficient de fier.


    Introducerea in dieta a consumului de lamaie verde si alte citrice poate contribui la prevenirea deficitului de fier.


    Acest fapt se datoreaza continutului bogat de vitamina C care favorizeaza absorbtia acestui mineral in organism.

    5. Utila in curele de slabire

    Datorita compusilor bioactivi pe care ii contine, se pare ca un consum regulat de lamaie verde ar putea fi util in curele de slabire.


    Consumat inainte de masa, sucul de lamaie verde ar putea contribui la scaderea apetitului.


    De altfel, lamaia verde contine acid citric despre care se crede ca ajuta la arderea grasimilor.


    Pentru a stimula scaderea in greutate poti sa bei dimineata un pahar de apa cu lamaie si miere pe stomacul gol.

    6. Previne formarea pietrelor la rinichi

    Calculii renali reprezinta formatiuni cristalizate de saruri si minerale prezente in exces in urina.


    Atunci cand au dimensiuni mici, calculii renali se elimina usor. Totusi, daca cresc in dimensiuni, deplasarea lor prin tractul urinar este dificila si dureroasa.


    Se pare ca un consum mai mare de lamaie verde si citrice, in general, ar putea preveni pietrele la rinichi datorita continutului bogat de acid citric.


    De altfel, consumul regulat de apa cu lamaie verde previne deshidratarea, unul din factorii de risc major pentru aparitia pietrelor la rinichi.

    7. Sustine sanatatea pielii

    Cum frumusetea provine din interior, consumul regulat de lamaie verde te poate ajuta sa ai o piele mai stralucitoare si mai sanatoasa.


    Antioxidantii pe care ii contine din plin inhiba actiunea radicalilor liberi si previn imbatranirea prematura a pielii.


    In plus, vitamina C stimuleaza productia de colagen si te ajuta sa iti mentii elasticitatea si fermitatea pielii.


    Adaugat in masti pentru hidratarea tenului homemade (facute acasa), sucul de lamaie verde combate pielea uscata si previne aparitia ridurilor.


    De asemenea, sucul de lamaie verde te poate ajuta sa scapi de petele pigmentare si confera luminozitate pielii.


    Aplica cu o discheta demachianta sucul de lamaie verde pe petele pigmentare, lasa sa actioneze cateva minute, apoi clateste cu apa curata.


    Pentru a combate celulita si vergeturile, adauga 5 picaturi de ulei esential de lamaie verde in 10 ml de ulei de cocos sau de masline.


    Maseaza-te zilnic cu acest ulei pe zona afectata de celulita.


    Daca nu stii de unde sa cumperi ulei esential de lamaie verde, iti las acest link de la un magazin naturist online.

    Cum sa consumi lamaie verde

    Cum sa consumi lamaie verde

    Pentru a beneficia de potentialele ei efecte pozitive, incearca sa incoprorezi lamaia verde cat mai des in alimentatie.

    Poti sa gasesti numeroase modalitati prin care sa adaugi lamaia verde in diverse preparate culinare.

    Iata cateva exemple:

    • prepara o limonada racoroasa cu lamaie verde, menta si miere
    • adauga o felie de lamaie verde cand savurezi o cana cu ceai
    • asezoneaza salatele cu suc de lamaie verde proaspat stors
    • foloseste sucul de lamaie verde pentru a prepara diverse marinade, sosuri sau dressing-uri
    • adauga suc de lamaie verde in reteta de hummus, guacamole, salsa, tacos sau alte preparate
    • serveste pestele sau fructele de mare cu lamaie verde
    • foloseste coaja de lamaie verde rasa pentru a aromatiza aluatul pentru gogosi, cozonac, chec, prajituri sau alte preparate culinare
    • prepara jeleuri, inghetata sau creme cu lamaie verde pentru tarte sau alte deserturi
    • adauga lamaie verde in cocktail-urile alcoolice sau nealcolice

    Reteta de creveti cu lamaie verde si patrunjel

    Reteta de crevetii cu lamaie verde si patrunjel este usor de facut, fiind un preparat ideal pentru o cina usoara si sanatoasa.

    Ingrediente

    • 300 g de creveti decorticati
    • un catel de usturoi
    • o lingura de ulei de masline
    • putin unt
    • sucul de la o lamaie verde
    • patrunjel proaspat tocat
    • sare
    • piper

    Mod de preparare

    • incinge untul si uleiul de masline intr-o tigaie
    • adauga crevetii si usturoiul tocat in tigaie
    • prajeste crevetii timp de doua minute pe fiecare parte
    • stinge focul, asezoneaza cu sare, stoarce sucul de lamaie verde si adauga patrunjelul tocat
    • serveste crevetii cu lamaie verde si patrunjel imediat dupa gatire. Se potrivesc cu orez, ii poti adauga intr-o salata sau poti sa ii folosesti pentru a prepara un tacos mexican

    Reteta de cocktail cu lamaie verde, ananas si menta (fara alcool)

    Intr-o zi calduroasa de vara poti sa inlocuiesti clasica limonada cu acest cocktail cu lamaie verde, ananas si menta, fara alcool.

    O bautura racoroasa care se prepara rapida si este ideala pentru a o servi la o petrecere, inclusiv pentru copii.

    Ingrediente

    • 100 ml de suc de ananas
    • 50 ml apa carbogazoasa
    • o lingurita de miere
    • putin suc proaspat de lamaie verde
    • cateva frunze de menta proaspata
    • o felie de lamaie verde (pentru decor)
    • gheata (optional)

    Mod de preparare

    • pune frunzele de menta si mierea intr-un pahar, apoi zdrobeste-le usor
    • adauga sucul de ananas si de lamaie verde
    • pune gheata si toarna apa carbogazoasa peste
    • orneaza cocktailul cu o felie de lamaie verde

    Contraindicatii

    In general, lamaia verde poate fi consumata in siguranta de majoritatea oamenilor.

    Cu toate acestea, ar fi bine sa eviti consumul de lamaie verde daca ai alergie la citrice. In astfel de situatii, lamaia verde ti-ar putea provoca unele reactii adverse.

    Consuma lamaie verde cu precautie! Fiind bogata in acid citric, lamaia verde poate irita mucoasa stomacului, provocand unele tulburari digestive.

    Consumul de lamaie verde iti poate provoca hiperaciditate si te poti confrunta cu reflux gastric, arsuri la stomac, greata sau varsaturi.

    De altfel, acidul citric poate degrada smaltul dintilor si poate creste riscul de aparitie a cariilor.

    Pentru a mentine o buna sanatate orala, se recomanda sa iti clatesti gura cu apa de fiecare data dupa ce consumi lamaie verde.

    Mai trebuie specificat faptul ca lamaia verde poate sa creasca fotosensibilitatea pielii.

    Evita sa te expui la soare imediat dupa ce ai aplicat lamaie verde pe piele.